Geniu pustiu, Cezara - Mihai Eminescu

Ca esti frumoasa, cred; ca ma iubesti, iti multumesc; ca-mi oferi tot ceea ce tu crezi ca m'ar face fericit, ma face sa fiu in stare de-a-mi jartfi viata pentru tine. Iti sarut mana pentru vointa ce ai de-a ma face fericit, desi te inseli cand crezi ca amorul tau de femeie m-ar putea face. Amorul este o nenorocire si fericirea ce mi-o oferi, venin. Ca n-o stii aceasta este imprejurarea care te face adorabila. Dac-ai ave pentr-un moment ochii mei ce altfel ti s-ar arata aceasta lume, in care tu cauti si speri a gasi ce nu-i in ea - fericirea. Tu zici sa te iubesc. Daca te-as putea iubi ca pe-o stea din cer ... da! Dar daca suspin, daca doresc ... n-aud eu din toate partile aceleasi suspine ordinare, aceleasi doruri ... ordinare; caci care-i scopul lor? Placerea dobitoceasca, reproducerea in musuroiul pamantului de viermi noi cu aceleasi murdare dorinte in piept, pe cari le imbraca cu lumina lunei si cu stralucirea lacurilor, aceleasi saruturi gretoase, pe care le aseamana cu zuzurul zefirilor si cu aiurirea frunzelor de fag. Este asa; sau nu?
Priveste-ti-i acei tineri cu zambiri banale, cu simtiri muieratice, cu soapte echivoce, vezi acele femei cari li raspund prin ochiri voluptoase si miscandu-si buzele - vezi ! Imprejurul acestui instinct se-nvarteste viata omenirei ... Mancare si reproducere, reproducere si mancare ! ... Si eu cad in rolul lor ? ... Sa cersesc o sarutare ? Sa fiu sclavul papucului tau, sa tremur cand iti vei descoperi sanul ... sanul care mani va fii un cadavru, si care dupa fiinta sa este si astazi ? Sa ma frizeze ca sa-ti plac, sa-ti spun minciuni ca sa petrec mintea ta usoara; sa ma fac o papusa pentru ... cine o si mai spune pentru ce ? Nu ! nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea; mi-e mila de tine, de mine, mi-e mila de lumea-ntreaga. Mai bine mi-as stoarce tot focul din inima, ca sa se risipeasca in scantei, decat sa animez cu el o simtire pe care o cred nu numai culpabila, ci ordinara ...
Lasa-i sa se mangaie in simtirile lor, lasa-i sa se iubeasca, lasa-i sa moara cum au trait: eu voi trece nepasator prin aceasta viata, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun !... numai nu ca ei. Samburele vietei este egoismul si haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, cand ma sui pe o piatra nalta, imi pare ca in cretii mantalei aruncate peste umar am incremenit si am devenit o statua de bronz, pe langa care trece o lume ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea ... Lasa-ma in mandria si raceala mea. Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putea s-o scap printr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa lumea sa piara. De ce vrei tu sa ma cobor de pe piedestal si sa ma amestec cu multimea ? Eu ma uit in sus, asemenea statuei lui Apoll ... fii steaua cea din cer - rece si luminoasa ! - s-atunci ochii mei s-or uita etern la tine !